miercuri, 5 octombrie 2011

Grecia si patriotismul care o ingroapa

Grecii au pus de o noua greva. O greva generala, pentru ca ei sunt uniti. Acum vor sa atace ministerele, asa se opun ei masurilor care incearca sa scape tara de faliment. Au datorie de 350 de miliarde de euro. Timp de 30 de ani au trait ca boierii cu bani imprumutati. Au cele mai multe sarbatori legale din Europa, au un program de lucru scurt spre foarte scurt, salariile la stat sunt foarte bune. Grecii mai au o scapare. O privatizare masiva ar salva tara. Pentru ca grecii au ce vinde. Dar ei sunt patrioti adevarati. Cele mai mari nenorociri, dupa 1989, au fost aduse Romaniei de sloganul "nu ne vindem tara". Polonia a privatizat tot imediat dupa caderea comunismului si rezultatele se vad. Intreprinderile de stat sunt condamnate la ineficienta pentru ca statul este cel mai prost administrator. Si coruptia nu poate exista decat daca statul e partener de afaceri. Intre 2 particulari nu poate exista coruptie. Toti plang pentru ca am privatizat Petrom. In primul an dupa privatizare, statul roman a castigat din impozite, de la Petrom, mai mult decat castiga cand era la el in proprietate. Spune cineva asta? Nu. Si chiar daca ar spune, poporul e indoctrinat ca ne-am vandut tara.
Grecii n-au inteles ca este singura lor sansa. Acum vor sa darame guvernul si sa nu plateasca datoria. Foarte bine, dar trebuie sa se apuce de munca. Vor da faliment, nu vor plati datoria, au demonstrat ca sunt patrioti. Ce vor face dupa? Cu ce bani vor face importurile de care au nevoie? Petrol, medicamente, cereale, ingrasaminte, masini, etc? Singura tara care isi permite sa intre in faliment este Rusia. Pentru ca ea are toate resursele necesare: petrol, gaze, aur, terenuri agricole, peste, etc. Pacat de Grecia, este o tara superba!

33 de comentarii:

  1. O să murim cu toţii, nu contează care-i primul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ori toti sa traim, ori toti sa muriti !

    RăspundețiȘtergere
  3. Murim incet,dar sigur la cum am ajuns in Romanica noastra.Iti multumesc de vizita la mine "acasa",sper sa mai revii.Imi place mult cum se numeste blogul tau pentru ca eu as manca non-stop ciocolata.O seara faina sa ai.

    RăspundețiȘtergere
  4. Lasă că ştiu eu, aţi vizitat Grecia până aţi falimentat-o!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Aţi plecat cu buzunarele doldora de istorie, de pietre, de relicve... şi amu' vă daţi loviţi de soarta tristă a Greciei.
    :))))))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu, e doar o nouă variantă a teoriei conspiraţiei modiale. revăzută şi adăugită de măndica.
    :P

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca se vinde la bucata ..poate iti cumpar o pietricica !

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulţumesc.
    Dacă se poate, mai bine un strop de albastru însorit din Marea Mediterană.

    RăspundețiȘtergere
  9. Un pahar de apa blue pentru Blue !!! Nu vine baiatu ' !

    RăspundețiȘtergere
  10. eu iubesc atat de mult Grecia, am avut acolo cea mai frumoasa vacanta. este intr-adevar o tara minunata, sper sa-si revina, fie numai ca sa o mai vizitez eu, ca acum acum nu prea mai am curaj...(oricum, un lucru bun: se ieftinesc sejururile)

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu????
    De ce nu vine băiatu'?
    Am cerut ceva atât de greu de realizat?
    :(

    RăspundețiȘtergere
  12. multumesc de vizita si sper sa mai revii!
    P.S.imi place blogul tau si sigur voi mai veni pe aici!

    RăspundețiȘtergere
  13. Invi , am trecut sa te salut inainte de a atinge patul ,am citit fugitiv ....bleah , lasa ca vedem noi ce o sa facem la mom . respectiv ... grecii se descurca cu atatea insule in jurul lor ;), n buna somn usor ,pam pam ! pup :*

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc , Adnia !
    Leo, pam pam cu tine de perna ! Pup si eu !

    RăspundețiȘtergere
  15. Invi,
    de vreme ce nu-s Mahomed, atunci e posibil. Nu ştiu dacă e şi "probabil". La asta mă mai gândesc.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  16. Vor reveni pe linia de plutire ..stiu sa isi vanda turismul bine ...dintr-o pietricica pot face un muzeu , iar peisajele sunt de vis ..:)

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu-si mai revin asa usor. Turismul nu poate sa-i tina pe toti in spate. Asa se credea si pana acum, au turism si le merge bine, dar ei traiau din imprumuturi .

    RăspundețiȘtergere
  18. Adevarat... ei dar eu nu am spus ca isi vor reveni curand ..dar o vor face ... cunosc atat de bine tarisoara incat sunt convinsa ca vor reusi ... :)

    RăspundețiȘtergere
  19. http://www.youtube.com/watch?v=gbi4Z0-67IU acolo , ia-ma si pe mine !

    RăspundețiȘtergere
  20. Amu la anul am progamate vreo 3 vizite ...asa ca ..te iau cu placere :P

    RăspundețiȘtergere
  21. Sa speram ca nu dau foc la tot pana atunci grecoteii !

    RăspundețiȘtergere
  22. Nu vor da... si te duc intr-un orasel atat de minunat si primitor ..hmm o adevarata placere gasesti acolo si multi maslini ...hmm deja imi este dor :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Voi fi invizibil, dar te tin de mana !

    RăspundețiȘtergere
  24. Hmmm parca simt asa ..o dulce adiere ! :)

    RăspundețiȘtergere
  25. La naiba .. eu ti-am spus sa nu dai din casa :)))) :P

    RăspundețiȘtergere