Povestea biscuitului fara ciocolata

Eram in armata. Trebuia sa plecam intr-o misiune de taiat frunza la caini. Frig, mult de mers, aveam cu mine pistolul mitraliera, geanta cu masca de gaze, lopata de sapat santuri, baioneta. Acum vine vestea buna: ne-au dat biscuiti. O cutie mare de fiecare! Multi biscuiti! Am deschis-o cu  multa bucurie! Nu erau cu ciocolata, erau simpli, dar erau biscuitii mei! Scot unul si musc din el. N-am reusit nici macar sa-l ciobesc! Frateeee, ce biscuiti sunt astia? Un coleg foarte inteligent a aruncat cu un biscuit in alt coleg. L-a nimerit in cap si l-a doborat! Ma uit pe cutie si vad ca sunt facuti acum 5 ani. Pacat de ei, aratau bine. Ii pun langa masca de gaze si plec in misiune. Ne intoarcem seara, obositi, refuz sa ma duc la masa pentru a nu ma enerva iar cu deosebitele feluri de mancare pe care ni le pregateau bucatarii. Scot din valiza ce mai am pe acolo si fac un ceai. Apoi vad biscutii. Pun unul intr-o cana cu ceai, poate se inmoaie. Dupa 5 minute ma uit si vad un biscuit enorm si nicio picatura de ceai! Infig baioneta in el si gust. Era absolut senzational! Am mancat 2 si m-am saturat! A doua zi am aflat ca erau biscuiti speciali, folositi in caz de razboi, rezistau foarte mult si erau foarte hranitori. Traiasca biscuitii si noi pe langa ei!